10 MARI SIBIENI

George CALBOREANU

S-a născut la Sibiu în 1896. Studiază întâi la Sibiu, la şcoala din Turnişor, apoi la Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. Pleacă foarte repede din oraşul natal, întâi la Bucureşti (unde va avea tentative de a juca în operete), apoi la Iaşi. Aici va îmbrăţişa actoria, studiind cu Aglae Pruteanu, debutând în 1917 pe scena teatrului din Iaşi. Tot la Iaşi va studia la Conservator şi la Facultatea de Litere şi Filosofie. Revine în Transilvania, după Unire, unde va juca la Cluj.

Pleacă la Viena pentru a-şi aprofunda studiile dramaturgice. De aici va ajunge la Bucureşti unde va fi cooptat în trupa Luciei Sturdza Bulandra şi apoi în cea a lui Nicolae Iorga, iar mai apoi va juca la Teatrul Naţional, unde va rămâne până la moartea sa. Devine societar al acestuia în 1928.

La Teatrul naţional va juca cele mai importante roluri teatrale ale sale, amintind Vlaicu Vodă în 1926, Omul cu mârţoaga în 1927, Titanic Vals în 1932, Meşterul Manole, Ovidiu, Bădăranii, Apus de Soare (unde l-a jucat pe Ştefan cel Mare), Vlaicu Vodă, Pădurea Spânzuraţilor, Regele Lear, Iulius Cezar sau Căsătoria. A interpretat şi teatru radiofonic.

Joacă în filme amintind filmele Bădăranii din 1960, Străinul din 1964, Neamul Şoimăreştilor din 1965 sau Fraţii Jderi din 1973.

A fost căsătorit. Moare la Bucureşti în 1986, la 90 de ani.